Termoplasticitatea se referă la proprietatea unui material de a suferi curgere și deformare atunci când este încălzit, păstrând în același timp o formă specifică după răcire. Majoritatea polimerilor liniari prezintă termoplasticitate și sunt ușor de prelucrat prin tehnici de turnare, cum ar fi extrudarea, turnarea prin injecție sau turnarea prin suflare. Într-un interval de temperatură specific, polimerii liniari sau ramificati posedă această capacitate caracteristică de a se înmuia în mod repetat la încălzire și de a se întări la răcire. În viața de zi cu zi, articole precum pungi de plastic și umerase din plastic exemplifică termoplasticitatea; în consecință, ele pot fi sigilate, lipite sau supuse unor operațiuni similare prin topire prin încălzire.
Omologul termoplasticității este *termosibilizare*-o proprietate caracterizată prin incapacitatea de a se înmuia sau de a suferi remodelări repetate la încălzire, precum și insolubilitatea în solvenți. Polimerii de rețea prezintă de obicei această proprietate. Materialele plastice care au această caracteristică sunt denumite materiale plastice termorigide.
Materialele plastice termorigide sunt materiale care se înmoaie și curg în timpul ciclului lor inițial de încălzire; cu toate acestea, odată încălzite la o anumită temperatură, ele suferă o reacție chimică-în special, reticulare-și întărire-care le determină să se întărească permanent. Această transformare este ireversibilă; după aceea, încălzirea ulterioară nu le va face să se înmoaie sau să curgă din nou. Tocmai această caracteristică le facilitează procesul de turnare: prin valorificarea fluxului de plastic indus în timpul fazei inițiale de încălzire, materialul umple o cavitate a matriței sub presiune și ulterior se întărește pentru a forma un produs finit cu o formă și o dimensiune specifică. Înainte de întărire, rășinile utilizate în materialele plastice termorigide există de obicei ca lanțuri moleculare liniare sau ramificate; cu toate acestea, la întărire, se formează legături chimice între aceste lanțuri, creând o structură de rețea tri-dimensională. Această structură face ca materialul nu numai să fie incapabil să se retopească, ci și insolubil în solvenți. Materialele plastice termorigide sunt utilizate în principal în aplicații care necesită izolație termică, rezistență la uzură, izolație electrică și rezistență la-tensiune înaltă-, în special în medii dure de operare. Printre cele mai comune exemple de aplicare a acestora se numără mânerele wok-urilor de gătit și diverse componente electrice de înaltă- și joasă-tensiune.
Varietățile comune de materiale plastice termorigide includ rășini fenolice, rășini cu uree-formaldehidă, rășini melamină, rășini poliester nesaturate, rășini epoxidice, rășini siliconice și poliuretani.
